by Călin & Ioana Vegheș
Foarte vară, că doar nu degeaba-i zice lunii ăsteia Cuptor și tare cald, de s-a înroșit codul cinci zile la rând, așa că o scaldă-n ceva mult și rece s-a dovedit a fi o urgență pentru redresarea noastră rezilientă. Cada, mult prea mică, dușul prea curgător, râul nu ne ajunge, iar ștrandu-i stătător… Așa c-am luat-o către mare și am zis s-o facem în stil retro, ca acum un secol, dar cu mijloacele noastre, totuși.

Fain ar fi fost să mergem cu un Plymouth ca-n reclamele din Universul (sau filmele lui Sergiu Nicolaescu), da’ ne-am simțit la fel de interbelic și în Untiță al nostru 😊. Prin anii ’30 ai secolului XX era mai simplu de ajuns la mare cu trenul (făcea, dacă era rapid, vreo cinci ore, cât despre aer condiționat…) pe singurul pod care traversa Dunărea la Cernavodă sau chiar cu avionul (cam o oră)!
Drumul Național 11, calea principală spre litoral, pornea din București către Oltenița, trecea Dunărea la Turtucaia, apoi o lua pe malul acesteia spre Silistra de aici lăsând fluviul în treaba lui și continuând prin Ion Corvin și Cobadin pentru a ajunge în Constanța. Ușor de scris „trecea”: pe hârtie era simplu, dar în realitatea celei mai bune perioade a României interbelice era un picuț mai complicat trecerea făcându-se cu vaporașele NFR (un fel de CFR… naval), care navigau cam din aprilie până-n octombrie, apoi se retrăgeau la iernat din calea sloiurilor și gheții la mal. Europa Touring, atlasul rutier european scos la Basel în 1939, mai dădea și „drumul vechi de mare”, pe la Urziceni și Slobozia, cu trecerea Dunării la Piua Petrii, cam pe unde e podul de la Giurgeni-Vadu Oii acum..
Cum astăzi de la Oltenița la Tutrakan se poate trece doar înot am pornit pe direcția Călărași ignorând Autostrada Soarelui și folosind actualul drum național 3, fost Drum Național 61, care ne-a dus exact la bacul de la Chiciu, „Maria” pe numele… ei (de parcă ar fi știut că mergem să vizităm palatul reginei), cu care am traversat Dunărea, la Ostrov. Pe vremuri, sloiurile erau acompaniate de haitele de lupi hăulind hămesiți ceea ce făcea ca Silistra să fie izolată zile și săptămâni. Lupii nu mai sunt, iar bacul plutește sub privirile relaxate ale bivolilor care alternează calm plaja cu păscutul. După ce ne-am mai copt puțintel în punctul de frontieră, am urmat vechiul drum național 41 spre, cândva, Bazargic, azi Dobrici, apoi către Balcic.

Ne-am cazat în fostul Pavilion al Grănicerilor, ridicat la începutul anilor ’20 pentru odihna celor care păzeau, la Ecrene, granița sud-estică a României de atunci. Regina Maria avea să-l cumpere împreună cu cele trei mori din preajmă și să-l remodeleze, în 1934-1936, după proiectul arhitectei Henrietta Delavrancea-Gibory. Sora Cellei Delavrancea avea să lase numeroase zidiri frumoase aici (https://shorturl.at/WSQ2x) printre care Casa de ceai, de asemenea pe domeniul regal, vila Ion Pillat, vila Turnul lui Mugur, Vila Ghiul Serai sau vechea primărie a orașului (acum Muzeul de Istorie și Arheologie). Menită să găzduiască personalul domeniului, Vila Izbânda, cum a fost redenumită, avea să servească drept oficiu poștal și de telegraf, apoi ca sală de cinematograf a reginei.

Cine vrea să retrăiască vremurile regale poate locui într-una din cele 14 camere sau unul din cele două apartamente disponibile la un preț absolut rezonabil, de 120 de leva (cam 310 lei) dubla. În preț intră și micul dejun servit pe terasa de lângă mare umbrită de vița de vie a restaurantului Coroana, precum și vizitarea palatului și grădinilor! Bonus, căldura supra-mediteraneeană totuși compensată de răcoarea serii. Salonul „Cuibului liniștit”, care redă atât de fidel spiritul reginei (holograma care întâmpină vizitatorii la parter nu era musai…), baia care păstrează aerul hammamului oriental și cerdacul din care se zăresc digul regal și țărmul până la moara veche sunt de ajuns.

Lucrurile se așază la un cappucino or un frappé care, cam ca peste tot aici, pot fi plătite confortabil cu lei românești. Am zăbovit aici o noapte între două băi în mare, destul ca să știm că ne vom întoarce curând. Pentru sunet și mișcare, gusturi și arome, altădată și acum: toate conviețuiesc la Balcic lângă Marea care și aici e tot Neagră, dar nu-i la fel.

Am zăbovit aici o noapte între două băi în mare, destul ca să știm că ne vom întoarce curând. Pentru sunet și mișcare, gusturi și arome, altădată și acum: toate conviețuiesc la Balcic lângă Marea care și aici e tot Neagră, dar nu-i la fel! În minte cu silueta înnoită a vilei Cuțescu-Storck am pornit spre casă pe șoseaua de coastă prin Topola, care parcă ne-a purtat spre Amalfi și din care cu greu ne-am abținut să nu ieșim pe vreun drum puțin amenajat ducând spre vreo plajă și mai puțin umblată… Am revenit în patrie pe la Lipnița (de ce n-om fi și ieșit pe aici!?), cu zece minute înainte să se închidă granița, unde eram doar noi, polițiștii de frontieră și doi căței cărora le-am împărțit frățește un sandviș. Din nou cu „Maria” spre Chiciu (bivolii s-au dus la culcare…), deja plănuiam revenirea…

Acest articol este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.



















