by Ioana & Calin

Că o iei spre nord cu gândul să ajungi la Ploiești sau pornești spre vest țintind ca destinație Oradea, DN1 rămâne la fel de provocator. După ce treci cu succes de Otopeni, respectiv de Floreștiu de Cluj, poți spera la mai bine dar te ia cu oboseală și escala devine ceva între obligatoriu și binevenit. După Florești vine Gilău dar de ce-ai opri tocmai în Gilău!?

Pe mâna stângă, cum se vine de la Cluj, apare un parc mare și frumos, bine apărat de o incintă care ar putea fi într-o stare mai bună. Probabil va și fi pentru că lucrările de restaurare se observă de cum intrii în parc. Cândva domeniu episcopal, Gilăul apare în documente la 1246, iar castelul în 1428. Zidurile care răsar din iarbă, ale căror pietre au fost mai mult ca sigur folosite la ridicarea sa, vorbesc despre fundații care coboară până la castrul roman Ulpianum, garnizoană pentru Cohors I Pannonia veterana, apoi Ala Siliana. Ne salutăm cu un domn care ne întreabă amabil dacă dorim să vizităm. Dorim, primim tichetele gratuite și lăsăm o mică donație pentru a susține restaurarea. Puteam să lăsăm și caii în grajdul impecabil renovat din stânga intrării prin turnul nord-vestic al castelului, asta dacă veneam călare. Doamna care ne ghidează ne primește bucuroasă în fostul hambar de la etajul aripii nordice și începe să povestească.

Domeniul și orașul Gilău au crescut din ambiția episcopilor, la concurență cu abația benedictină din Cluj-Mănăștur. Matteo de la Baschino și-a ridicat reședința (1456), iar un deceniu mai târziu Gilăul a devenit oraș-târg. Castelul și palatul episcopal au fost finalizate de László Geréb, vărul regelui Matei Corvin, al cărui blazon poate fi văzut în mini-lapidariul din camera sud-estică, alături de puținele mărturii de piatră ale artei renascentiste transilvănene descoperite la ultima restaurare (altele, tot puține, ajunseseră un secol mai devreme la Muzeul de istorie din Cluj).

Patrulaterul cu turnuri cilindrice la colțuri și apărat de un șanț devine renascentist sub János Statileo (1528-1542). Primul proprietar laic, Péter Móré preia și renovează castelul (1542) cu 500 de forinți din bugetul Sibiului lăsându-și blazonul pe turnul nord-vestic, cel mai bine păstrat. Regina Izabela, Humanissima Princeps, preia apoi domeniul și castelul Gilău devenit reședința sa.

Urmează un adevărat festival al evenimentelor șiproprietarilor (15 într-o sută de ani…), printre care Mihai Viteazu și generalul Gheorghe Basta, principele István Bocskai și chiar vistieria principatului Transilvaniei în timpul domniilor lui Gabriel Bethlen și Gheorghe Rákóczi I. Ultimului i-a plăcut așa de mult că l-a folosit ca proprietate personală compensând, totuși, ceea ce unii ar considera astăzi un conflict de interese, prin lucrări, începute la 1638 și încheiate abia la 1654, care au transformat cetatea în reședință aristocratică, întocmai ca la Munkács, Oradea, Făgăraș sau „capitala” familiei, Sárospatak. Aripile medievale au fost demolate, fațada estică a fostului palat episcopal a devenit… vestică, au fost adăugate loggia și scara de onoare, turnurile de colț au rămas fără tunuri, iar palatul, cu camerele principelui și soției sale, capela și casa de audiențe – decorată cu atât de apreciata faianță de Iznik, a fost amenajat în aripa vestică.

Familia Bánffy intră la 1663 în cronologia castelului prin Dénes, cel care, îl întărește pentru a apăra frontiera de vest a principatului, spre nemulțumirea turcilor care abia ocupaseră Oradea, dar și a nobililor ardeleni, a căror conspirație avea să ducă la execuția sa și confiscarea proprietății. Viitor prim-guvernator al Transilvaniei trecută sub austrieci (1699), György Bánffy îl recuperează dar asediile din timpul războaielor curuților (1703-1711) conduși de un… Rákóczi, îl fac de nelocuit. Maistrul constructor József Leder din Cluj începe renovarea barocă a castelului (1798), încheiată în anii 1840 în stil Rundbogenstil.

Apar loggia orientată spre grădina englezească – a cărei asimetrie față de ferestre și ușă ne spune că nimeni și nimic nu-i perfect, exact ca-n viață, grajdul mare și hambarul, iar turnul sud-vestic, acum hexagonal, găzduiește noua capelă. Abia renovat, castelul e sever afectat (1861) de incendiul care îi distruge biblioteca, capela și galeria de portrete.

Mutată între timp la Bonțida, familia Bánffy redevine proprietara castelului în 1911, darul de nuntă al lui György Bánffy pentru fiica sa, Katinka, cu ocazia căsătoriei cu Tamás Barcsay. Salonul de atunci și de acum al castelului ilustrează atât de bine deceniile aparent liniștite pe fondul agitat al anilor 1920-1930, urmate de naționalizarea din 1948 și transformarea în școală pentru copiii cu dizabilități (1972-2002).

Actualul proprietar, care a cumpărat castelul după retrocedarea către familia Barcsay, a demarat restaurarea sa minuțioasă. Grija pentru a readuce în prezent timpurile renașterii se vede în arcada reconstituită din fragmentele împrăștiate prin diferite locuri, roșul de Pompei din camera loggiei evocând viața intensă a celor care l-au locuit și ceasul solar, care măsoară din nou timpul castelului, înțepenit în perioada în care acesta a fost de toate, numai reședință nobiliară nu.

Iar astea sunt doar trei dintre motivele pentru a opri în Gilău pentru a scapa de aglomeratia de pe DN1.

Acest articol este protejat de  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.