by Ioana & Călin

Ne-a zis o englezoaică adevărată că avem drumuri bune, chiar mai bune ca-n Anglia, asta după ce a condus între Sighișoara și Constanța, via Transfăgărășan. Nu că ne-am fi îndoit, dar ca s-o credem pe deplin, am luat-o pe una dintre cele mai noi șosele, abia redeschisă, Transapuseana.

Drumul care trece Apusenii de la est la vest nu-i chiar nou: l-am găsit cu linie roșie în România în automobil, atlasul rutier al României Mari publicat la Brașov în 1938, dar și cu linie punctată în Guide Bleu-ul România – Ghid turistic publicat la editura Sport-Turism, în 1983.

Șoseaua județeană interbelică, devenită drum nemodernizat în anii ’80, a avut nevoie de aproape un secol pentru a se transforma într-o cale modernă de 78 de kilometri care să dea posibilitatea călătorului să se bucure de peisaje amintind de Elveția, iar localnicilor oportunitatea de a le pune în valoare făcând turism măcar de tranzit, dacă nu rural, dar musai sustenabil. Am pornit din Aiudul a cărui cetate am vrut s-o vedem dar, oricât de frumoase ar fi zidurile – și chiar sunt, nu-s de ajuns pentru o experiență completă. Muzeul de istorie e tot închis, se zice că ar trebui relocat, iar după ce tevatura se va încheia și lucrurile vor fi la locul lor promitem să revenim.

Intrarea pe Transalpina de Apuseni e meșter camuflată. Am luat-o spre stânga pentru că am ținut bine minte ruta de pe Google Maps dar ni s-a părut că… Așa c-am întors și am luat-o tot spre stânga, pe drumul scurt de Buru, care i-a reamintit copilotului de aventurile rutiere de acum niște ani (nu zicem câți…) și am întors din nou pentru a o lua spre dreapta (care va să zică de două ori spre stânga le-am corectat cu o dată – și bine! – spre dreapta… O fi vreun semn 😊?). O săgeată, eventual maro, care să indice „spre Transapuseana” sau măcar numărul drumului (DJ107I) ar fi fost pe cât de simplă, pe atât de folositoare. Am început să urcăm serpentinele prin făgetul verde și foios bucuroși de umbra deasă și uimiți de calitatea asfaltului. Am oprit să bel-vedem un pic vizavi de stația de autobuz, apoi o țâră mai mult, după primăria din Râmeț. Mai avem păduri, dar lemnele tăiate și parcă gata pentru transport ni s-au părut un semn că, totuși, se taie prea mult.

Drumul urcă, apoi coboară, dar rămâne la fel de bun, cam virajat și prea puțin marcat. În destule locuri este și îngust, așa că mai bine nu te întâlnești cu autobuzul care, dacă stații sunt, probabil și circulă, știe el când. O curbă în foarte ac de păr ne-a împins discret pe pietrișul ducând în decor. După ce am mulțumit în gând și am pozat panoul proiectului, am revenit pe traseu.

Puteam lua un langoș dintr-o parcare, dar parcă am poftit mai mult la peisaj (mai multe locuri de belvedere n-ar strica!). Am început coborârea spre Abrud pe lângă case moțești și construcții mai noi, fân îmbalotat și pășuni verzi pe care văcuțele pasc liniștite sau doar meditează lângă troița de la drum care-i apără pe cei aflați în trecere pe acolo sau, pur și simplu, prin viață. Pe peretele unei case am citit, scris mare, cel mai convingător îndemn la slow living, intermediarul sustenabil între „las-o mai moale”-le românesc și „keep calm and carry on”-ul englezesc: „ÎNCETINIȚI!!!”.

Până-n Abrud, am făcut o pauză de hidratare și am băut apa rece a izvorului La Căliman, pe care oamenii care vin câțiva kilometri, din oraș, o umplu în bidoane de cinci litri și o duc acasă. Că apa-i bună ne-a fost clar dacă și mașina poliției a oprit să aprovizioneze.

Pe cât de frumos și cochet ar putea fi, pe atât de deteriorat este Abrudul. Poate când Cuprumin-ul funcționa să fi fost mai bine dar acum orașul pare amorțit. Motive de restaurare sunt: casa cu cariatide din centru sau cea în care a locuit Iorga la prima sa vizită aici, amintirea principelui transilvănean Mihály Apafi sau a lui Horea, Cloșca și Crișan. Schelele din fața unor clădiri din centru sunt semne bune pentru readucerea pe linia de plutire a unui orășel care ar putea renaște odată cu Țara Moților. Aurul și lemnul, apa și aerul, obiceiurile și tradițiile locului ar putea face Târgul de Fete de pe Muntele Găina mai tare ca Beach, please!

Avea dreptate englezoaica: avem (în sfârșit, adăugăm noi) drumuri bune, care pot pune în valoare oamenii, lucrurile și locurile pe lângă care trec. Iar unul dintre acestea, Transapuseana – de la Aiud la AbruD – ar putea fi, la propriu și la figurat, calea pentru a aduce Apusenii mai aproape de Elveția.

Acest articol este protejat de  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.