by Ioana și Călin

Cele șase grade negative de sâmbătă noapte ne-au înfrigurat un pic dar soarele strălucitor și importanța zilei ne-au reîncălzit. Așa că ne-am urnit spre secția de votare cu gândul că vom găsi inspirația să ne exprimăm electoral într-unul din locurile în care s-a făcut istoria Țării Românești.

Ne-am uitat pe unde trece drumul, cândva de centură al Bucureștilor, acum Județean 100 al Ilfovului, să găsim încă un loc de explorat și am dat, în Afumați, peste „ansamblul fostei curți” a stolnicului Constantin Cantacuzino. Am googălit fără să aflăm prea multe despre conac, mai ales dacă e deschis publicului, dar ne-am bazat pe ce-am citit undeva și anume că este muzeu. Iar dacă-i așa, atunci muzeele se vizitează, deci am oprit la poarta lui. Am intrat în curte și am pășit pe aleea largă spre casa mare. Am urcat scara, am bătut la ușă, n-a răspuns nimeni. E închis, asta e… Facem niște poze de afară și mergem mai departe. Un pic dezolați, dăm să coborâm când se aude cheia răsucindu-se în broască, se deschide ușa și în prag apare domnul Claudiu Davițoiu. Citisem despre dânsul astă-vară într-un interviu în care spunea cât de greu face rost de 40 de tone de hrană zilnică pentru cele 1000 de vaci Holstein de care are grijă la fermă.

Întrebăm dacă putem să vizităm, suntem primiți și aflăm povestea conacului chiar de la gazda noastră. Casa mare a fost ridicată pe la 1680 pe fundațiile curții domnești a lui Radu de la Afumați, de stolnicul Constantin, fratele domnitorului Șerban Cantacuzino, cel care a tipărit Biblia de la București, și unchiul altui Constantin, Brâncoveanu, care i-a urmat lui Șerban pe tronul Țării Românești. Om învățat, cu studii la Padova, multă carte citită și bine înțeleasă, politician versat cu multe conexiuni europene, ctitorul a făcut și desfăcut multe pe plaiurile valahe dar cu implicații măcar sud-est europene. Intrarea lui Altân-bey Brâncoveanu în dizgrația sultanului, care avea să-i aducă sfârșitul tragic împreună cu cei patru fii ai săi, urmată de urcarea pe tron a lui Ștefan Cantacuzino, fiul stolnicului, se pare că a fost doar una dintre mișcările sale politice încheiate însă, doi ani mai târziu, sub spectrul gropii săpate altora în care a căzut chiar săpătorul onest…

Conacul a mai schimbat proprietari (Ipsilanti, Moruzi, Demba) de-a lungul timpului, a devenit „bun al întregului popor”, a fost și revendicat de un urmaș al familiei Negroponte, dar a trecut cu bine peste secole. Cea mai recentă renovare a fost făcută chiar de actualul proprietar care, cu mare grijă pentru lucruri vechi și frumoase, dar și cu multă prețuire pentru oamenii care s-au bucurat de ele, a făcut dintr-un fost sediu de IAS un loc care, în timp ce readuce la viață atmosfera caldă a unei reședințe de familie, găzduiește și birourile Agroindaf, societatea care îl are în proprietate. Portretul stolnicului ne întâmpină la intrarea în salon, acolo unde desenele copiilor din Afumați vorbesc despre pace. Tablourile, sculpturile, lampadarele, cărțile și biroul lui Sadoveanu recreează aerul vestitei biblioteci a stolnicului, perfect comparabilă cu cele ale marilor reședințe ale vremii sale. Capela de la parter impresionează prin simplitatea curată și trăinicia bolților.

Chiar bine ne-a căzut popasul la vechea vatră a Cantacuzinilor, care ne-a confirmat că țara asta are atâtea locuri și lucruri frumoase, care pot fi puse în valoare de oamenii care țin cu adevărat la ele. Încântați și bine inspirați am plecat la partid 😊, în Lehliu-Gară, să prânzim și să votăm președintele. Până la urmă a fost invers: mai întâi am votat și apoi am prânzit, poate de asta noi ne-am săturat – supa de usturoi în pâine sau ciorba de burtă, tuslamaua regală sau ciolanul cu varză au fost mai mult de îndestulătoare – dar (dez?)organizatorii alegerilor nu, că altfel nu s-ar fi apucat de renumărat voturi. Curat constituțional, cum nici conu’ Iancu și nici măcar Tudor Mușatescu nu și-ar fi putut imagina. Spre casă am trecut tot pe strada cu conacul stolnicului, fumurile ieșind din coșurile caselor aducându-ne aminte de cărbunarii care au dat numele Afumațiului arzând mangalul din lemnul bogat al codrilor de la malul Pasării.

Acest articol este protejat de  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.