By Călin și Ioana

Silueta-i albă se vede de sus, iar imaginea bisericuței zvelte din vârful dealului e una iconică pentru peisajul transilvănean. N-am pozat-o de pe drum pentru că riscam să prindem în cadru și panourile cu cetățenii dornici să primească voturi la parlamentarele din decembrie și parcă nu s-ar fi potrivit…

Pornit din Bistrița, cel mai nordic dintre cele șapte burguri săsești, drumul lasă în urmă Sărățelul și șerpuiește către Herina. Suie apoi brusc spre stânga pentru câteva zeci de metri și se oprește pe tăpșanul asfaltat care poate parca un autocar sau câteva mașini mici, dar nu împreună. Autocarul nu-i, așadar putem opri liniștiți. Vizavi, niște mioare urcă de-a lungul gardului degustând iarba încă verde și grasă păzite de un berbecuț care, din când în când, ne privește cu atenție dar fără preocupare.

Ocolim biserica pe latura sudică pentru că diferența dintre partea cu soare și cea umbrită se simte instant și ajungem la ușa încadrată romanic în piatră pe care aflăm numărul construcției. Pe aici nu se intră, deci mai facem câțiva pași și dăm de portalul vestic. Lacătul ne descumpănește o clipă dar ne revenim repede văzând numărul de telefon de deasupra mânerului masiv. Sunăm și aflăm că vine cineva să ne deschidă în câteva minute.

Așteptăm lângă pompa înțepenită cu apa căreia ne-am fi răcorit o țâră și între timp mai apar doi peregrini, ceea ce dublează piața turistică locală în numai cinci minute 😊. Risipim încă o emoție: nu știam dacă avem destui bani la noi pentru a plăti intrarea, dar la opt lei biletul suntem liniștiți, ne ajung. Intrăm în nava bisericii și o pășim către altar ca turiști (am făcut-o și religios acum douăzeci și opt de ani – scriem în litere și ne mai minunăm încă o dată).

O expoziție de pictură umple spațiul fără a ne împiedica să observăm detaliile… Văzând albumul de desene pentru Herina al lui Ștefan Câlția odihnind cuminte pe băncuța pe care se găsește teancul cu bilete ne aducem aminte de alta, mai faimoasă, care a avut loc după redeschiderea bisericii pentru publicul larg. L-am cumpăra dar este singurul exemplar, doamna mai are câteva dar acasă, iar noi nu mai avem destul cash și nici nu-i putem trimite pe Revolut…

O foaie în germană și cealaltă în românește povestesc A4 istoria locului pe care a fost ridicată, pe la 1215, bazilica din cărămidă pe fundație de piatră închinată Sf. Apostol Petru, de comitele Simon pe moșia familiei Kacsics din comitatul Dăbâca. La 1228, ctitorul bisericii a căzut în luptă iar moșia a revenit episcopiei catolice de Alba Iulia. Raidurile tătare de la 1241 au lăsat puțini locuitori în viață satul revenindu-și cu greu datorită înlesnirilor date de regele Béla al IV-lea celor rămași dar și noilor veniți. Trecerea dintre veacurile 14 și 15 găsește moșia Herina în tranziție de la episcopia de Alba Iulia, prin Sigismund de Luxemburg, către familia Hann de Șintereag (1402), apoi, nouă ani mai târziu, în posesia lui Thomas Farkas de Săsarm pentru a rămâne secolele următoare familiei Farkas de Herina. Curia nobiliară, ale cărei urme nu s-au mai păstrat, era legată de biserica aflată în preajmă printr-un tunel care dădea, conform legendei, în cripta acesteia.

Vremurile au lăsat urme serioase și au cerut repararea bisericii în 1692, apoi 1748, dar degradarea a impus o renovare întinsă pe 11 ani (1887-1898) a ultimului nivel, turnului sudic, frontonului de vest și portalurilor de miazăzi și de apus. Cea mai recentă restaurare (1994-1999) a urmat proiectul arhitectului sibian Hermann Fabini îmbinând armonios arcadele romanice cu albul evanghelic.

Vremurile au lăsat urme serioase și au cerut repararea bisericii în 1692, apoi 1748, dar degradarea a impus o renovare întinsă pe 11 ani (1887-1898) a ultimului nivel, turnului sudic, frontonului de vest și portalurilor de miazăzi și de apus. Cea mai recentă restaurare (1994-1999) a urmat proiectul arhitectului sibian Hermann Fabini îmbinând armonios arcadele romanice cu albul evanghelic.

De la tribuna care găzduiește orga nouă (cea veche fiind distrusă în 1944), la care a ajuns pe o scară îmblânzită de arcele însoțitoare de pe peretele de care e zidită, privitorul se bucură de stilul copleșitor de simplu al colonadei care-i îndrumă pașii pe sub tavanul casetat.Poate ședea într-una dintre băncile de lemn sau doar lângă peretele curat pentru a vedea și mai clar calea de urmat.

Așa albă, simplă și frumoasă, „cea mai reprezentativă expresie a arhitecturii romanice din Transilvania” pare doar o domnucă așteptându-și alesul s-o conducă la altar…

Acest articol este protejat de  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.