Hodoș scormonitorul

by Călin & Ioana Vegheș

Autostrăzile sunt bune pentru că ne duc repede încotro ne grăbim. În graba noastră spre oriunde trecem, de multe ori, pe lângă lucruri frumoase și oameni buni. Măcar din când în când merită să coborâm de pe autostradă fie și numai pentru a descoperi și explora. Când veți trece pe lângă Arad, ieșiți de pe A1 și luați drumul vechiului sat șvăbesc al Zădârlacului ca să regăsiți, lângă Zădăreniul de azi, locul unde legendarul Hodoș a săpat fundația mănăstirii care-i poartă numele.

Mureșul se unduia cenușiu și leneș pe lângă pajiștea pe care falnicul Hodoș umbla căutând cele mai fragede smocuri de iarbă verde și grasă. Să-l fi pișcat vreun tăune sau să-l fi stârnit furnicarul care i-a ieșit în cale? Deodată se porni Hodoș să bată și să scormonească pământul cu coarnele! Nu după multă vreme împunse un lemn încondeiat și, lângă acesta, mai spune legenda, dădu și peste o căldare plină cu lucruri tare strălucitoare… Ciurdarul l-a găsit fremătând lângă cele găsite.

I s-au făcut ochii cât cepele și, după ce s-a întremat cât să-și facă semnul crucii, a pornit a  mâna cireada spre sat mai repede ca niciodată strângând la piept Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus și ținând în mâna cealaltă comoara. Cu galbenii găsiți de Hodoș puteau să-nceapă ridicarea bisericii de piatră, că lemnul celei vechi începuse să se strice de ceva vreme. Iar  icoana și coarnele mândrului taur aveau să-și găsească locul de cinste în noua și trainica biserică.

Documentele pomenesc prima dată Mănăstirea Hodoș Bodrog la 1177 dar e clar că istoria ei începe mai repede, măcar biserica fiind ridicată mai devreme, poate de acei călugări greci, adică ortodocși, care ar fi sălășuit aici după Anul 1000. Biserica din piatră și turnul-clopotniță aveau să fie gata la 1370, iar locul în care se află să poarte numele de Bodrog din 1446. De la 1784 e menționată cu numele actual în amintirea, cu sonorități slavone, a lui Hodoș care a scormonit (bod) cu coarnele (rog) pe locul unde se află mănăstirea.

Zice legenda că galbenii s-au terminat când mai era de tencuit doar peretele dinspre miazănoapte. Și de-atunci așa a rămas, poate spre supărarea viețuitorilor, dar sigur spre bucuria privitorilor care pot vedea astăzi atât măiestria meșterilor constructori medievali, cât și urmele istorice din vremea romanilor, zidul păstrând cărămizi cu ștampila legiunii a V-a Macedonica. La 1658, Nicodim Diaconul a pictat pereții bisericii, opera sa fiind restaurată secole bune mai târziu de  At. Damian și C. Cenan (1938-1940), apoi de Adriana Scărlătescu și Marius Oprea (2009-2010).

La 1904, într-una dintre călătoriile sale prin Ardeal și Banat, pe aici a trecut și Nicolae Iorga care a descris-o în cuvinte mai degrabă modeste în paginile volumului al doilea din „Neamul Romănesc în Ardeal și Țara Ungurească” publicat doi ani mai târziu. „Biserica se alcătuiește din treĭ părțĭ. Un turn înnalt și supțiratec, foarte urît spoit cu cenușiŭ, stă de o parte; vechimea luĭ nu se arată prin nimic. Un pridvor noŭ, pornind de la o fațadă refăcută în stil apusean, duce apoĭ la vechea zidire. Aceasta e făcută din bolovanĭ amestecațĭ cu cărămidă roșie, foarte veche. Din pronaos trecĭ slobod în naosul foarte înnalt și foarte îngust, care aruncă cele două brațe ale stranelor și se încheie printr’un altar în cincĭ muchĭ. Deasupra se boltește un singur turn, și el tăiat în muchĭ. Fereștile sunt puține și micĭ; lîngă ele se deschid în afară cîteva firide, și cîte un brîuleț de cîte o singură cărămidă aleargă între ele. Așa fiind zidirea, ea nu poate să vie din veacul al XVIII-lea, al stăpîniriĭ austriace. Ea n’a putut fi ridicată nici pe vremea Turcilor, cari aŭ luat acest Ținut după 1600. Mănăstirea s’a făcut decĭ maĭ demult. Atît materialul ce a slujit, cît și această formă, în tot asemenea cu a celor maĭ vechĭ bisericĭ muntene, pare să arate că Hodoș-Bodrogul a fost înnălțat de călugărĭ sârbĭ pribegĭ ca și aceia care aŭ zidit în părțile noastre Vodița și Tismana”.

În zilele noastre, aproape de mănăstire trece autostrada care duce românii înspre civilizația apuseană așa cum, cu secole în urmă, Mureșul ducea tot într-acolo sarea scoasă din minele Ardealului. Ușor se poate ieși pentru a descoperi, după câțiva kilometri, cea mai veche mănăstire ortodoxă din România cu viață monahală neîntreruptă. Mănăstirea a trecut de-a lungul veacurilor prin multe, de la incursiunile tătarilor care au pustiit, la 1241, și acest loc, ca mai toată Europa, până la luptele austriecilor cu turcii pentru Banat, când a beneficiat de protecția prințului Eugeniu de Savoia scăpând apoi, prin voia lui Iosif al II-lea, din calea valului de demolări de biserici care a cuprins imperiul.

Pietrele, istoria și legendele arată că și Hodoș-Bodrog a fost mai mult decât o mănăstire. Pentru că noi n-am avut universități ca-n Apus, iar cei care au vrut să învețe carte, ca să știe să scrie și să citească sau ca să ajungă preoți, și-au făcut ucenicia și aici. N-au primit diplome de licență dar cu cele deprinse aici i-au luminat pe din preajmă. După cum ne vom lumina și noi, toți cei care i-am trecut sau o să-i vom trece pragul.

Acest articol este protejat de  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la  asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s