By Călin & Ioana Vegheș
În Valahia n-au fost familii ca von Trapp și nu crește floarea de colț, ci boieri care au iubit pământul și au cultivat cereale. În Austria le vedem castelele, în România ne bucurăm când conacele le sunt readuse la viață. Sunetul muzicii a unit Alpii și Bărăganul într-o seară SoNoRo Conac în care ni s-a părut că l-am auzit pe Beethoven fredonând „Când eram pe Ialomița…”.
1926? Sau 1920? CIMEC-ul zice1912! Dar de ce și 1889? Să fi trecut o sută de ani de când a fost ridicat de una dintre familiile cu stare din Ialomița, dar nimeni nu poate spune cu precizie când a început lucrul la proiectul arhitectului Paul Smărăndescu. În pragul ușii de la intrare stă scris „1926” dar diverse voci dau alți ani pentru punerea pietrei de temelie a conacului Nicolae Chiroiu.
Conacul Nicolae Chiroiu
Poate pentru unii nu contează atât de mult, dar lucrul ăsta pare să arate măsura aprecierii pe care contemporanii (n-)au dat-o și nici n-o prea dau trectului: dacă nu știm când și, eventual, cine a ridicat o casă, de ce ne-ar păsa de starea acesteia la unul sau mai multe secole distanță? O fi și nepăsarea asta istorică tot un fel de distanțare socială, ca să fim în ton cu vremurile!?
Și, totuși, conacului din Condeești pare să-i fi ieșit, din nou, soarele pe uliță. După viața, nu musai fericită, dar sigur mai bună, pe care a avut-o până la al doilea război mondial, când a fost una dintre reședințele familiei Chiroiu, au urmat anii în care „poporul” l-a stăpânit transformându-l într-o mândrețe de CAP, poate chiar cu producții-record la hectar…
După Revoluție, a fost cumpărat de la primărie, care îl preluase de la un moștenitor de drept dar dezinteresat, de cineva care n-a izbutit să-l readucă la viață și, în final, l-a revândut Daianei Anghel și lui Rareș Pop. De câțiva ani aceștia se străduiesc, moral și financiar, să-l restaureze, revitalizeze și să-l introducă în circuitul turistic și cultural (am folosit cele mai frecvent menționate cuvinte-cheie în discuțiile despre patrimoniul cultural).
Conacul Nicolae Chiroiu
Nu-i ușor. Autoritățile locale, ca orice autorități care se respectă, semnează și ștampilează, dar nu pot oferi mai mult pentru că unele n-au, pe altele nu le interesează, iar destule au „alte priorități” (drept e că la noi, la țară, până să repari conacul boierului, bagi apa, faci canalizarea, tragi gaz, ba chiar și curent). Bine că nu încurcă – acum, pentru că din cele povestite, la început, cele din Condeești n-au știut de unde să mai facă rost de bețe ca să le pună în roțile proprietarilor!
Cum perseverența este cheia succesului, oamenii nu s-au lăsat, primarul s-a schimbat și situația s-a redresat. Așa a început transformarea moșiei în paragină într-un spațiu locuibil, frecventabil și capabil, cândva, să adauge valoare pentru proprietari și comunitatea locală (despre care, aici și acum, vom spune doar că oferă, prin unii membri ai săi, provocări suplimentare gazdelor și oaspeților lor…).
Caravana SoNoRo Conac, dirijată de mereu entuziastul Răzvan Popovici, a poposit pentru o seară și la umbra zidurilor pe alocuri coșcovite și acoperite cu iederă ale conacului Chiroiu, a cărui grădină plină cu dovleci și varză aduce vag aminte de moșiile care au asigurat bunăstarea familiei.
Muzica a sunat delicat spre încântarea vrăbiilor cuibărite sub streașină, când gălăgioase, când melodioase în trilurile lor, deliciul cățeilor hămăind odată cu aplauzele și admirația găinilor eco-crescute la sol, care s-au dus la culcare pe acorduri de Beethoven, Massenet sau Ravel, cum nici n-au putut să viseze vreodată. Precum și spre bucuria privitorilor adunați la amurg cu speranța, fie și mascată deocamdată, dar arzătoare, că au trăit încă un moment de revenire la normalitate.
Acest articol este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.
patrimark.org 