În oglindă

Să le despartă vreo 40 de kilometri: puțin peste jumătate de oră, dacă faci drumul cu mașina și ții la regulile bunelor maniere auto (cele din Codul Rutier); o zi și destulă apă, dacă o iei la pas prin praful Bărăgănului. În rest, ai zice că sunt copie la indigo, din oricare parte le-ai lua: amândouă din aceeași Ialomiță, lângă ape bune de pescuit și la scăldat, cam de aceeași vârstă,  de familie bună și cu recomandări înalte.

De aici încep diferențele: ca de la cer la pământ sau ca de la strălucire la paragină!

IMG_8739

 

Unul e păscut de capre și așteaptă fondurile, musai „europene”, pentru a fi repus pe picioare. Omul care e cu turma se uită curios că nu înțelege cui i-ar putea păsa de o ruină, la fel și câinii care te anunță amical că sunt și ei pe IMG_8789acolo, la umbra castanilor!

 

Celălalt își primește oaspeții cu cafea, limonadă și apă rece, pe terasă sau în salonul de poker. Ghidul care-ți spune povestea locului știe că vii și te așteaptă să te trezești din visul în care numai ce-ai câștigat la cărți încă o jumătate de moșie cu acareturi cu tot…

 

Să fie apa de vină?

IMG_8752

Că Mostiștea, e clar, nu-i ca Ialomița, unde crește-naltă vița… Chiar dacă e mai natural, adicătelea cu mai multă natură, pe malul drept al Mostiștei, cel stâng al Ialomiței a fost mai norocos. Cine are drum pe lângă cele două se bucură fie de un loc frumos de picnic, cu iarbă verde, apă liniștită și rapiță înflorită sau de viața domestică, restaurată, a unei familii înstărite din România care se pregătea să devină Mare.

Că tot am zis de  familie, să fie familia?

31945460_1450921375014640_8923550493158932480_n

Marghiloman e unul dintre numele pe care nu-l poți șterge din istoria României. Oameni pricepuți în a-și crește avuția, au ridicat la Hagiești, pe vatra moșiei lui Radu Dudescul, la capăt de secol 19, un conac care să le amintească tuturor numele. Doar că lumea n-a mai ținut minte decât că Alexandru, prim-ministru în primăvara lui 1918, a semnat – că n-avea cine… – Pacea  de la București. Una de care chiar nu prea vrem să povestim. De aici, poate, o veritabilă bad karma…

IMG_8829

Mândrul neam sârbesc al Obrenovicilor s-a așezat la Manasia într-o vreme în care România era pentru Balcani cam ce a fost America pentru europeni. Bătăliile cu turcii și povestea de amor între Maria Obrenovici, fostă Catargiu, și Alexandru Ioan Cuza au dat un alt aer conacului. Pe care Ion Hagianoff, cândva ministru de externe al Bulgariei, căsătorit cu Marie-Claire (de la ei să vină „să-ți trăiască franțuzoaica”!?), l-a făcut și mai frumos.

După venirea la putere a clasei muncitoare, Hagiești a devenit sediu de CAP, iar Manasia, parcă un pic mai  bine, grădiniță. Ambele s-au degradat cât au fost lăsate astfel încât atunci când au fost preluate, primul, în 1996, de Ministerul Culturii, al doilea, zece ani mai târziu, de Ariadna Löwendal Dănilă și Dorin Dănilă, din ele mai rămăseseră doar pereții.

În douăzeci de ani, la fel ca și în alte zeci și sute de mai-nainte, statul s-a dovedit mai puțin priceput să restaureze și să facă lucruri bune cu patrimoniul pe care l-a dobândit. Poate pentru că nu i-a plăcut niciodată istoria și nici n-a știut foarte clar ce-ar vrea să-i aducă viitorul. Până se mișcă statul, la Hagiești, conacul Marghiloman așteaptă vremurile mai bune pe care conacul Hagianoff de la Manasia le-a ajuns deja…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s