Jazz 4G

Într-o perioadă în care unii se tem, iar alții sunt curioși în legătură cu tehnologia 5G, ne-am adus aminte de cei 4G care ne-au încântat vara trecută într-o seară de iulie în Munții Semenicului: Gărâna, Griselini, Garbarek și Gurtu.

Cu „Hai că anul ăsta ajungem la Gărâna!” ne-am tot autoîncurajat în ultimii măcar zece ani. Nu prea ni s-a potrivit cu planurile sau, când s-a întâmplat, s-a ivit ceva și n-am mai ajuns. În iulie trecut le-am lăsat în urmă pe toate și am luat-o spre Gărâna.

Unul dintre locurile frumoase ale Banatului Montan, devenit magic după ce muzica bună a început să se audă în Poiana Lupului și împrejurimi. E simplu să-i zici unui loc „frumos”, dar până n-ajungi să-l vezi, nu crezi epitetele și metaforele povestitorului… Banalul DJ582 din scriptele companiei de drumuri ascunde o succesiune de urcușuri, hăuri și viraje care continuă într-un peisaj pe care îl vezi doar alternativ cu axul drumului (bun, dar care ar putea fi mai bun…), de care-i musai să te ții.

Mai mut de admirație, mai ținând strâns volanul, după ce nu te lași păcălit de delfinul din giratoriul Văliugului (ce-or căuta delfinii-n munți!?), ajungi sus, la Gărâna sau Wolfsberg cum i-au zis pemii aclimatizați în zonă acum vreo două secole.

Nu-i greu să-ți placă Banatul când ai familia întinsă pe linia Arad – Timișoara – Lugoj – Caransebeș – Herculane (pe care am făcut-o de multe ori cu personalul Arad-Orșova), exact axa centrală a fostei provincii imperiale despre care a scris, cu o rigoare exemplară până și pentru secolul 21, venețianul Francesco Griselini.

În 1774, acesta a pornit într-o misiune de explorare a Banatului în serviciul unei administrații imperiale care dorea să cunoască până în ultimul amănunt și să valorifice sustenabil (am zice azi…) provincia aflată de aproape șase decenii în stăpânirea sa. După doi ani și jumătate, Griselini a publicat o lucrare, monumentală pentru vremea ei, „Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei”, în care a descris cu minuțiozitate locurile, istoria, dar și resursele lor, oamenii și obiceiurile lor. L-am citit cu încântare în ediția din 1984 tipărită la editura Facla din Timișoara și totdeauna când zic de Banat îmi vin în minte omul și cartea lui.

Am ajuns abia la ediția 23 – prima fusese secolul trecut, tocmai în 1997 – a unui eveniment atât de tare că devenise aproape ciudat să-ți placă jazzul și să nu fi ajuns la Gărâna Jazz Festival, zic unii cel mai important festival de open air jazz din Europa Centrală și de Est! Am parcat bine și ușor (de-a dreptul entuziasmant pentru cineva venit de unde se poartă lupte de gherilă pentru un loc de parcare) și  ne-am luat brățările de acces după o coadă care s-a mișcat absolut rezonabil (bună organizarea în aria festivalului!). Lume bună și multă, locuri pe bârne, la lojele improvizate sau pe scările de acces ale acestora.

Ne-au încântat polonezii veniți să-și promoveze orașele și țara tocmai în Caraș Severin și am cules materialele gratuite despre Polska rememorând străzile Cracoviei.

Am mâncat ceva la botul jazzului așteptându-l pe Jan Garbarek, capul de afiș al primei seri și al festivalului, probabil cel mai mare saxofonist de jazz al momentului… Norvegianul a revenit la Gârâna după 12 ani alături de un trio germano-braziliano-indian, cu Rainer Brüninghaus, Yuri Daniel şi Trilok Gurtu, care a demonstrat că, măcar în muzică, globalizarea este bună.

De loc de prin Mumbai, Trilok Gurtu, capabil să bată la toate și să ritmeze orice din orice, percuționistul indian a fost adevărata surpriză a serii! N-a ratat niciunul dintre instrumentele de pe scenă și, atunci când părea că nu i-a mai rămas nimic, și-a folosit gura pentru a face un veritabil beatbox plin de viață, dinamic, sacadat, săltăreț, exotic.

A bătut din tobe și gură cu atâta perseverență încât a invocat un plafon de nori negri din care a curs o ploaie așa de mocănească în timpul căreia ne-am bucurat alergând spre mașină de păturica primită gratis de la organizatori să ne țină de frig, nu de ploaie! Coborârea spre Reșița a fost și mai spectaculoasă, combinația de asfalt ud asortat cu crengi rupte de vânt și curbe ac de păr luate á la Fittipaldi, toate pe fondul unui întuneric parcă tot mai gros, încheind cu bine odată cu o zi memorabilă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s