Facultatea de Olărit

39514917_1868737839876541_228110819806674944_n

PISCU. CIOLPANI. ILFOV. La o aruncătură de băț de București, unde Ialomița face o buclă și ține-n brațe sălașul micului dragon – cum zice zenul, karma și feng shui-ul – pe un mal lutos, numai bun pentru o îndeletnicire străveche: olăritul. Satul cu tradiție în lucrarea cu rost a lutului, adormit oleacă la umbra istoriei, a adus în casele gospodarilor din centrul, sudul și estul țării milioane și milioane de oale, veselă și jucării, din care s-au hrănit generații și care au bucurat copilăria multor copii crescuți – oare cum e posibil? – într-o lume fără Internet, mobil și Netflix. 250 este cifra legendară: 250 de cuptoare aveau în Piscu tot atâtea familii care, pe la mijlocul secolului trecut, produceau ceramică utilitară pentru propria casă dar o mai vindeau și la târgurile și bâlciurile din București până la Buzău, din Câmpia Română până la malul Dunării.

Destinul ne-a adus acum 10 ani ș-un pic în curtea unei case de pe strada… Olarilor, ne-am îndrăgostit iremediabil de locul cu vedere la Ialomița, de verdele tare al pădurii Scroviștea, care îți atrăgea ca un magnet privirea, de satul șerpuit, aproape de București, dar suficient de departe să uiți de apăsarea orașului și, nu în ultimul rând, de cățelul Dănuț. Gospodării așezate, despre care atunci habar n-aveam că sunt legate de o tradiție îndelungată care, o dată cu vremurile tulburi ale anilor ‘50, a intrat în hibernare. Îngrădindu-li-se treptat accesul la pământul bun pentru făcut oale, pe care aproape fiecare familie îl avea pe malul Ialomiței, vremurile îndeletnicirii străvechi au inceput să apună, o parte dintre olarii pricepuți din Piscu găsindu-și loc la Cooperativa de Artă Aplicată din București sau la CAP, unde, lună de lună, se străduiau să-și realizeze norma de ghivece.

Treptat, olarii și-au închis cuptoarele astfel încât, atunci când noi am ajuns în sat, trei mai erau funcționale. În șura veche am găsit un adevarat tezaur de oale vechi și străchini… mai mari sau mai mici, „înflorate” cu motive simple, specifice zonei: elemente grafice (linii și puncte ritmate, valuri și solzi rotunjiți) sau elemente vegetale (flori, ciorchini de struguri, fructe). Mai rar apare ca motiv și cocoșul. Deși ar trebui să nu zicem, la colțul casei vechi, adânc îngropată, am descoperit și comoara: oale de pământ, pline cu monede vechi pe care proprietarii n-au mai apucat să le schimbe prin ’52, reforma monetară luîndu-i pe mulți piscași prin surprindere.

Picture1

Olăritul din Piscu a fost salvat de la dispariția previzibilă de Adriana și Virgil Scripcariu care, în jurul ideii de „Oale de Pisc”, au dezvoltat un adevărat Hub de Patrimoniu: ateliere de olărit, Școala de la Piscu, Festivalul Iei, Muzeul Oalelor de Pisc, parteneriate culturale și, nu în ultimul rând, au înnobilat satul cu titlul de Sat Cultural 2017!

Picture4

Duminica trecută, cei 60 de studenți din 26 țări ai Bucharest Summer University 2018, mentorată anul acesta de Facultatea de Marketing a Academiei de Studii Economice din București, au ajuns în sat, la inițiativa Asociației Patrimark. Și-au dat frâu liber imaginației și au atins bulgării de lut – unii mai timid, alții cu ceva mai mult curaj, aproape toți pentru prima dată în viață, plecând de la roata olarului plini de lut din cap până-n picioare, dar bucuroși și fascinați de mișcarea creativă a mâinilor.

Cănile, străchinile sau litrele pe care le-au modelat cu ajutorul celor trei meșteri olari au rămas la uscat pentru trei zile… Ne întoarcem să le recuperăm!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s