by Ioana&Călin

Bine că încă nu-i gata bucata de 16 kilometri de pe A1… E tare enervant să circuli de multe ori bară la bară dar există și două avantaje: dealurile Coșeviței și Coșavei chiar sunt frumoase, iar zona are multe de arătat. Deci, nu vă grăbiți să urcați pe autostradă, intrați în Făget și, din centru, luați calea Lipovei.

Știam drumul pentru că oprisem într-o vară să vedem Micul Trianon de la Căpâlnaș, așa c-am continuat spre nord. Cum am dat în șoseaua națională, am făcut un S (ca la Săvârșin) de vreo 400 de metri și am parcat la poarta Domeniului Regal. Trecând deseori tot văzusem castelul sau conacul (?) – neclar deoarece clădirea parcă-i prea mare pentru un conac dar cumva prea mică pentru un castel (totuși, am hotărât să rămânem la castel 😊), dar n-am găsit niciodată momentul potrivit pentru o escală. Și chiar dacă am fi făcut-o, mai mult de niște poze din stradă n-am fi avut ce face pentru că nu era deschis pentru public. Pe site-ul primăriei am descoperit istoria locului, care în acte începe ca Zawasyn (la 1479), iar în fapte ca Hadă, ceva mai devreme și o țarină ș-un pic mai încolo. Sobossin-ul de la 1743 devine Soborszin (și în varianta fără „z”) la 1851, poate de la „so” (sare) – „bor” (vin) – „szin” (șopron), toate ungurești, comuna fiind un nod important pe drumul sării și lemnului (poate și al vinului?), duse, până pe la 1850, cu plutele pe Mureșul cândva graniță între imperii, mai departe spre Ungaria sau numai peste pod, via Făget, înspre Banatul vecin. În vremea Mariei Tereza, Săvârșinul, Hălălișul, Troașul, Temeșeștiul și Cuiașul au fost încredințate familiei Edelschpacher ajungând apoi, prin căsătorii succesive, în posesia familiilor Forray, Nádasdy și Hunyadi. Cu care sătenii s-au înțeles și mai mult nu prea, curtea domnească fiind prădată și arsă în timpul răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan (1784), apoi și la revoluția de la 1848.

            Castelul are la origini clădirea neoclasică ridicată de András de Forray junior și soția sa, Júlia Brunswick de Korompa, unde au venit în vizită Beethoven (1807) și Liszt (1846). Versiunea de astăzi este rezultatul transformării clădirii ridicate în trei decenii de la 1850, prin adăugarea unui etaj la capetele laterale, de contele Károly Hunyadi și soția sa, Maria Irma (1905). Castelul și domeniul au fost cumpărate de Antoniu Mocsonyi de Foen (1932) și reorganizate ca Societatea Anonimă Corvin. La 26 martie 1943, regele Mihai I a cumpărat proprietatea, pe care o vizitase deja în mai multe rânduri alături de regina-mamă Elena. Coincidență sau nu, șase ani mai târziu, în aceeași zi, a venit pe lume și prima sa fiică, Margareta. Regina-mamă s-a ocupat personal de reparațiile și modernizarea clădirii între 1943 și 1945 dar, în decembrie 1947, întregul domeniul a ajuns „al poporului” pentru aproape 54 de ani devenind, pe rând, spital, școală și reședință de protocol. La 1 iunie 2001, după un proces care a durat câțiva ani, familia regală a revenit la Săvârșin și a început restaurarea domeniului pentru a-l aduce cât mai aproape de cum a fost înainte de naționalizare. Abia în 2021, după lucrări serioase care au durat opt ani, domeniul a fost deschis publicului pentru a fi vizitat; din păcate nu și castelul, dar sunt speranțe să se întâmple și asta, nu știm cât de curând. Până când va putea fi vizitat, povestea castelului și interioarele acestuia, cu toate detaliile privind lemnul, metalul, piatra, țesăturile, florile, mesele, ceasurile sau biblioteca sunt simplu și frumos redate în paginile cărții „Săvârșin – Detaliul”.

Ne-am plimbat prin parcul de aproape 20 de hectare al domeniului, rânduit și astăzi așa cum l-a gândit, la 1850, Heinrich Nebbien. Încă poate fi văzut stejarul lui Forray, plantat cam în vremea primei menționări scrise a domeniului (1650). Aleile ne-au purtat înspre Micul Pavilion, ridicat la 1780, lângă care am poposit înainte de a ne întoarce la Muzeul Regal Automobilului. Spațiul care, foarte probabil, a adăpostit cai, trăsuri, apoi automobile, a fost regândit de irlandezul David Baxter, cel care a coordonat restaurarea întregului patrimoniu construit. Porțile verzi din lemn cu bolți din cărămidă deasupra, pereții crem, pavajul din piatră cubică și țiglele arămii de la 1850-1900 îi dau un inconfundabil aer „regal”. MS Margareta, Custodele Coroanei române, a avut ideea de a aduce de la Versoix jeepurile atât de dragi regelui și de a muta tot aici și atelierul auto al acestuia, ceea ce s-a întâmplat în 2017. Pe pereți pot fi văzute, în ordine cronologică, fotografiile tuturor mașinilor sale, de la Fordul din 1935 până la BMW-ul 7, cel pe care l-a condus până în 2013. Dintre toate, pentru că aduc un pic cu Untiță al nostru, cel mai mult ne-au plăcut Lincolnul Zephir și Talbotul Lago Record. Cumpărată cu 200 de lei (!) din Bran, trăsura centenară cu același nume, restaurată cu migală în anii 2000, eclipsează Volvo-ul 264 GL, producție 1976, singura mașină originală a regelui rămasă din exil și Mercedes-ul 380 SE din 1982, ambele minuțios restaurate. Sigur, niciunele nu i-au fost atât de prețioase suveranului precum cele patru vehicule G.P. („General Purpose”) – Jeepurile.

„Calitățile Jeepului m-au fascinat de la început… Țineam la mașina asta foarte mult, tocmai din cauza performanțelor ei – puteai să umbli cu ea aproape peste tot… în fine, există anumite limite. Treptat, interesul meu a crescut – de câte ori vedeam un Jeep, deveneam mai atent… Până la urmă a ajuns un fel de pasiune…” i-a mărturisit regele lui Andrei Săvulescu, care i-a publicat cuvintele acum 30 de ani în cartea „Regele Mihai – automobilist, mecanic, pilot profesionist”… Jeepul cu seria 20529757, primit de la americani la 14 ianuarie 1945 și adus din țară în 1948, a fost prima mașină recondiționată de rege. „L-am refăcut la Aston-Burry în Anglia. Rămăsese timp de opt ani într-un hambar, la ferma unor prieteni. Când am plecat în Elveția, în ’54, am lăsat mașina acolo. S-a ocupat cineva de ea, dar n-a făcut altceva decât să învârtă manivela, din când în când. Bineînțeles, piesele au rămas neunse, pentru că uleiul nu avea presiune. Când am revenit, în ’62, am găsit motorul gripat din cauza ruginei… îmi venea să plâng. Și atunci am hotărât să ne întoarcem peste un an, ca să mă pot ocupa de mașină. A fost prima oară când am refăcut, singur, un Jeep. Numai pentru anumite operații mi-a dat cineva ajutor…”. Lângă primul jeep stă cuminte, gata să plece la prima cheie, Willys MB „Patton”, pe care generalul american i l-a dăruit prințului Felix de Luxemburg și, ulterior, a ajuns în posesia reginei Ana. Celelalte două, Bantam BRC 40 și Ford GP, ambele cumpărate în martie 1987 cu numai 15000 de dolari și restaurate profesional, le flanchează.

Am mai zăbovit jumătate de oră pe terasa Casei Ceaiului gândindu-ne cum am putut rata imensa șansă de a ne repara istoria avându-l pe regele Mihai I în viață încă 28 de ani după 1989… Puse în slujba țării, pasiunea și priceperea cu care și-a reparat, îngrijit și condus jeepurile ar fi restaurat, cu adevărat, România!

Acest articol este protejat de  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.