by Ioana și Călin Vegheș
La 18 ani o rupe cu comerțul, se apucă de muzică, debutează la 19 ani și concurează cu tatăl său. La 22 de ani pornește spre Orient cu gândul să încânte până la Constantinopol, dar se oprește la București… Concertele sale, la un an după ale lui Liszt așează orașul pe o traiectorie durabilă pentru aproape un secol…
Trebuia să fie un bun comerciant și pentru asta a urmat secția comercială a Institutului Politehnic. Să nu-l fi încântat prea tare socotelile comerciale sau să-l fi captivat lecțiile de pian? Cel mai probabil ambele și tânărul Schani a dat naibii comerțul pentru muzică luând lecții de vioară și apucându-se de cântat spre disperarea tatălui, care n-a fost foarte bucuros că apare încă un Strauss pe piața muzicală vieneză.
În ciuda eforturilor paterne de a-l deturna, Johan Baptist Strauss, Fiul sau Strauss II cum avea să rămână pe portativ, a debutat la 19 ani fără zece zile, la 15 octombrie 1844. Primului concert i-a urmat de o cascadă de baluri, serate și serenade în care viitorul star a căutat să atragă atenția publicului, să-i cucerească inima și să-i obțină banii pentru că viața de artist era la fel de grea încă de pe atunci, iar casele de discuri nu se inventaseră în lipsa obiectului de activitate! Cui i-o fi venit ideea, nu se știe, dar tânărul a hotărât că nu putea să se afirme mai bine altfel decât pornind spre Constantinopol! Așa că în august 1847 și-a luat trupa de muzicanți și, cum nici trenuri nu erau, iar cu poștalioanele era mai complicat, a urcat pe vapor la Bratislava și a pornit la vale spre Budapesta și Belgrad…
Ajuns la Arad a tras la Crucea Albă, cel mai răsărit loc de popas al unui oraș a cărui istorie simțea, parcă, nevoia unui șfung. Ridicat la 1840-1841 pe locul unui han de secol 18, în stil clasicist încolonat corintic, după planurile arhitectului austriac cu nume de compozitor – Franz Mahler, hotelul avea să se potrivească mai bine cu standardele călătoriei cu poștalionul Erste Klasse care lega Sibiul cu capitala imperiului.
Fostul Feher Kereszt Szalloda sau Crucea Albă, devenit Hotel Ardealul, avea să inventeze apa caldă în oraș și să se remarce prin camerele confortabile oferite oaspeților care au vizitat orașul, printre care împăratul Franz Josef, constructorul Suezului, Ferdinand de Lesseps, poeți, scriitori și istorici – George Coșbuc, Ion Luca Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Cincinat Pavelescu, Octavian Goga, Ady Endre, Arany Janos, Móricz Zsigmond, Nicolae Iorga, compozitori și muzicieni – George Enescu, Jules Massenet, François Copée, Franz Liszt, Johannes Brahms, Pablo Cassals. Strauss fiul a concertat în sala de festivități transformată un secol mai târziu în cinematograful „Mureșul”, dar și la Teatrul Hirschl, primul de pe teritoriul al României, ridicat la 1817 pe cheltuiala comerciantului Iacob Hirschl.
Scria Aradi Hirdetö din 27 noiembrie 1847 la rubrica de știri locale că domnul dirijor vienez Ianoș Strausz tânărul a ajuns în oraș împreună cu orchestra sa de 29 de muzicieni pe 16 noiembrie sosind de la Timișoara și a susținut un prim concert pe 17, în sala hotelului Crucea Albă, iar în 19 pe al doilea în clădirea Teatrului, unde el și orchestra sa strălucit pregătită au fost continuu și binemeritat aclamați. Cele două reprezentații n-au fost de ajuns, așa că duminică, 21, tot în sala hotelului Crucea Albă, a avut loc și o soirée dansante extraordinară desigur sub bagheta fiului lui Strausz, nelipsind aprecierile publicului, nici de această dată de ajuns pentru a compensa eforturile artiștilor și cheltuielile mari ale turneului.
Pe cât de ușor i-a fost să ajungă de la Timișoara, pe atât de greu i-a fost să se despartă de oraș plecând spre Oradea și mai departe, prin Ardeal, spre Valahia și Moldova. Încântați să fredoneze și să danseze valsurile Sinngedichte și Gunstwerber sau polka Herzenslust, cu care tânărul Strauss pornise pe calea muzicii (era cam devreme pentru a vorbi de show-business) la cazinoul Dommayer din Hietzing, arădenii i-au urat din toată inima să se bucure de aceeași adevărată apreciere pe unde va umbla.
La 1847, Aradul era un oraș cu vreo douăzeci de mii de suflete de la marginea imperiului. Cu un atelier care producea mașini-unelte (1825), fabrica de orgi a lui Anton Dangl (1836), singura din această parte a Europei, un ziar în germană și un săptămânal în maghiară, o bancă (Prima Casă de Economii Arădeană – 1840) și un hotel cât de cât modern, Aradul avea nevoie de un impuls. Statutul de Oraș Liber Regesc conferit de Francisc I la 21 august 1834 a întins arcul, dar concertele lui Strauss fiul au dat tonul și au lansat săgeata creșterii. După zguduielile anilor revoluționari 1848-1849 au urmat inaugurarea gării (1858), chiar de ziua lui Strauss (25 octombrie) și deschiderea orașului spre lume. Micile ateliere au devenit fabrici care au produs mobilă (Lengyel), mașini (Heindl), ciment, cărămidă, spirt și drojdie (Neumann) sau vagoane (Johann Weitzer). Însuși împăratul Franz Josef a inaugurat noul teatru (1874), devenit Național în 1902, iar la 1890 a fost fondată Societatea Filarmonică. Începuți la 10 martie 1875, cei 26 de ani ai primarului Gyula Salacz au condus urbea pe bulevardul frumoaselor palate ale Primăriei, Neumann, Cenad sau al Băncii Naționale așezând-o între marile orașe ale imperiului și Europei.
Poate că toate acestea s-au întâmplat și pentru că la jumătatea lui noiembrie 1847 un tânăr plecat spre Orient în căutarea celebrității a fost purtat de valurile Dunării Albastre până pe malul Mureșului căprui, unde muzica sa a dat ritmul frumoasei povești a orașului Arad.
Acest articol este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.
patrimark.org 