by Ioana & Călin

Am dus niște oameni buni până la Dej, bucuroși să mai vorbim unele, altele, că tot era în drumul nostru. Spre Piscu, ca de altfel toate drumurile noastre 😊. Am lăsat călătorii în Dej… Călători iar noi am rebrusat spre Dej Triaj care, un pic derutant, e-n Cuzdrioara, satul în care se află un Muzeu al Locomotivelor.

Atunci când ai crescut stând cuminte pe o băncuță privind la trenurile care mergeau încoace și încolo, într-un oraș cu o mare fabrică de vagoane (la care ți-ar fi plăcut să lucrezi), cu a cărei echipă de fotbal – evident, Vagonul! – ai ținut, când ți-ai dorit și, la un moment dat, ai și avut trenulețul tău de jucărie (drept e că nu Piko Sonneberg, dar a fost suficient de bună și replica din plasticul local), când ai folosit Mersul trenurilor ca manual alternativ de geografie și ai mers cu trenul cam prin toată țara, nu în ultimul rând când ți-ai dorit să te faci mecanic de locomotivă, n-au cum să lipsească de pe facebook-ul tău locomotivele și vagoanele, trenurile și gările, călătorii și călătoriile, poveștile cu și despre toate acestea. Din postare în postare am dat peste un muzeu în aer liber, plin cu locomotive de toate felurile și din toate timpurile, care au alunecat pe șinele românești în ultimii vreo 150 de ani. Văzusem cu niște ani înainte Muzeul de Locomotive cu Abur din Reșița, orașul în care s-a fabricat, tocmai la 1872, prima locomotivă cu abur în Europa de Sud-Est. Iar când mi-a apărut pe wall Muzeul Locomotivelor din Dej am zis că trebuie să ajungem aici.

Am parcat chiar lângă intrare (cum ar fi fost dacă am fi ajuns cu un tren tras de o aburoasă din Dej Călători până la Dej Triaj 😊?), vizavi de locomotiva care încă stă semeață pe șine care vin de undeva dar, parcă, de niciunde și duc nicăieri dar, totuși, undeva. Seamănă teribil cu prezentul CFR-ului, a cărui istorie vine de undeva dar al cărui viitor nu-i foarte clar încotro se îndreaptă. Trecem pe lângă postul de control de lângă poarta întredeschisă fără să ne întrebe nimeni, nimic. Poate pentru că e duminică dimineață și, oricum, ar fi greu de plecat cu vreo locomotivă la plimbare. Sigur pentru că un astfel de loc trezește interes doar pentru cei care apreciază istoria și se bucură de fiecare întâlnire cu aceasta. Lăsăm în stânga clădirea de birouri a cărei intrare e străjuită de două picturi pe faianță într-un fel de Art Deco și, după încă niște pași, ajungem la panoul Administrație – Sindicat: 8 la 4 pentru prima la hârtii afișate, dar întotdeauna administrația, oricare a fost ea, a fost mai tare decât sindicatul, oricare ar fi fost el. Istoria feroviară românească, îngrijită cu atâta dedicare de Asociația Prietenii Locomotivelor Dej -1881 ni se arată imediat.

            La cei 70 de ani pe care îi are, locomotiva 150.105, proaspăt restaurată, vorbește despre puterea și frumusețea mașinii cu abur capabilă să tracteze, nu neapărat repede („iuțeala” sa maximă era de numai 80 de kilometri pe oră – mulți pentru cele 87 de tone în serviciu!), ci mai ales sigur vagoane de marfă, dar și de călători. Realizată ca o versiune semnificativ îmbunătățită a modelul german DR 50, locomotiva garată la Dej a fost exemplarul cu fix numărul 1000 care a ieșit pe poarta Combinatului Metalurgic Reșița, iar seria 150.000 din care a făcut parte a inclus cele mai moderne 261 de locomotive cu abur produse în România. Vizavi își așteaptă restaurarea 231.050, produsă de fabrica Maffei din München în 1922, una dintre locomotivele Pacific cumpărate de CFR în 1922-1923, cele mai rapide la cei 126 de kilometri pe oră atinși, folosite pentru a trage trenurile expres spre Brașov, Constanța și Galați, dar și Orient Expresul. Mai tânăra dar un pic mai lenta 230.299, produsă la Reșița în 1935, capabilă să atingă 100 de kilometri pe oră, a fost deja renovată, iar freza cu abur zice că ne descurcam și cu zăpezile mari de altădată. Clădirea afectată dintre ele ne readuce în prezentul trist.

            Pornim către podul mobil pe urmele cățeilor care și-au găsit refugiu printre liniile depoului și zărim, în stânga, trei locomotive diesel hidraulice tăcând liniștite lângă una cu abur. Să fie cea folosită la filmările pentru Ocolul pământului în 80 de zile? Căutăm spre dreapta și primim răspunsul: între un automotor Malaxa de la 1937 și o locomotivă diesel electrică apare 3039 (de fapt, 1493), locomotiva produsă tocmai în 1894 de Henschel & Sohn din Kassel, restaurată în 2018 pentru centenarul Marii Uniri dar și pentru a apărea în versiunea 2021 a ecranizării cărții lui Jules Verne. Ce imagine mai bună pentru epopeea feroviară românească decât să-i vezi pe Phileas Fogg, Passepartout și ziarista Abigail „Fix” Fortescue (în locul prințesei Aouda) înconjurând lumea în aburul locomotivei suind sinuos pe lângă Vălenii de Munte? Revenind la epopeea noastră, trenurile au început să circule pe la noi mai întâi în Banat, când acolo nu era al nostru apoi ideea a ajuns, cel mai probabil pe Dunăre, mai întâi în Dobrogea, nici ea a noastră pe-atunci și, în fine, spre vechiul Regat. Giurgiul a fost legat cu trenul de București, ceea ce i-a permis Capitalei să se conecteze via abur și zbaturi la lumea occidentală.

Sărim un secol până-n vremurile noastre și ajungem la regina locomotivelor diesel electrice de la noi, 060-DA-001. Cum de s-a hotărât România, republică populară pe-atunci, să cumpere locomotive de la una dintre cele mai capitaliste țări din lume nu știm dar… a făcut-o! Poate în continuarea proiectului din 1938, de a cumpăra o locomotivă de mare putere, oprit din cauza războiului la un singur exemplar (aflat și el la Dej pe care, de data asta, l-am ratat… Mai venim!).

Am găsit pe șine prima și singura rămasă dintre cele șase locomotive construite și livrate în 1959 de Sulzer Freres S.A. Winterthur-Elveția, S.A. Brown, Boveri & C^ie Baden-Elveția și Société Suisse pour la Construction de Locomotives et de Machines Winterthur-Elveția, cum scrie pe ea. Intrată în serviciu pe 22 septembrie 1959 la Depoul Brașov, și-a folosit toți cei 2100 de cai-putere pentru a trage trenuri de marfă și călători prin toată țara. Reparată serios la Craiova, de zece ani ai CFR Marfă, a fost salvată de la casare de pasionații Prieteni ai Locomotivelor din Dej care au avut grijă să-i păstreze echiparea și aspectul originale. Mi-am reamintit-o fluierând înainte de a opri Wiener Walzer-ul la peronul liniei 1 al gării Aradului. Am urcat în cabina mult mai simplă a dieselului, parcă mai generoasă și practică decât a mai noii locomotive electrice și am așteptat verdele. Macheta 2D a locomotivei de la ieșire mi-a amintit de cea 3D de la intrarea în depoul Arad, unde ne jucam punând monede pe șine să vedem ce rămâne după ce trece trenul. Am revăzut vagoanele verzi ale CFR-ului, cele ale Orient Expresului și faimosul Mitropa alergând spre București, am zâmbit oftând și am pornit spre Piscu…

Acest articol este protejat de  Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare. El poate fi preluat doar cu acordul Patrimark, cerut prin mail la asociatia.patrimark@gmail.com și cu precizarea sursei.