Muzică bună, conac fericit

pi

Este, probabil, cel mai bun produs cultural de care ne putem bucura zile acestea: SoNoRo Conac, compoziția perfectă între sunete armonioase și cărămizi învechite, menită să facă mai cunoscut, interesant și apreciat patrimoniul cultural arhitectural românesc. Un fel de muzica potrivită în camera potrivită, că doar de aceea se cheamă muzică de cameră!

„Proiectul” – pentru că în zilele noastre totul se face pe proiect! – a început acum cinci ani, când Răzvan Popovici și muzicienii SoNoRo s-au aventurat să aducă acorduri de muzică clasică în locuri despre care poate știm, dar sigur nu destul, care poate ne preocupă, dar nu prea le îngrijim, pe care poate le vizităm, dar doar dacă ne ies în cale și de care poate ne bucurăm, dar numai dacă nu ne ia prea mult.

SoNoRo Conac 2018 a ajuns, fix la jumătatea aventurii de anul acesta,  la Filipeștii de Târg, pe moșia lui Pană Filipescu, cel care a ridicat, să tot fi fost anul 1650, conacul ce-i poartă azi numele, dar numai după ce a luat-o de soață pe Maria, fiica cea mare a postelnicului Constantin Cantacuzino. De unde să știe marele logofăt că, peste ani, casa familiei sale va deveni unul dintre bune exemple de restaurare ale arhitecturii Valahiei secolului 17? Îi spunem stil brâconvenesc, dar începuturile sale vin din vremurile înfloritoare ale domniei lui Matei Basarab, iar desăvârșirea amintește de strălucirea scăpătată a Veneției și de Constantinopolul unui imperiu care bătea la porțile Vienei.

Stăpânit de Filipești, apoi de Cantacuzini, conacul avea să devină, după 1945, al întregului popor. Ce e remarcabil pentru cele patru decenii și un pic care au urmat?  Păi depozitarea, în pivnițele casei, a cartofilor recoltați de CAP-ul local, dar și restaurarea realizată între 1968 și 1971. Dacă prima a „ajutat”, cea de-a doua a împiedicat ruinarea sa. Banii europeni au însemnat salvarea, iar cei care vizitează azi conacul, redeschis pentru public exact acum doi ani, pot descoperi aerul secolelor 17-18 și istoria celor două familii care au contat în istoria Țării Românești, a României sau chiar a Europei.

Picture1

Se spune că mobilierul și decorațiunile conacului îl făceau cu totul aparte, dar din acestea nu s-a mai păstrat nimic. Se mai zice și că faimoasa bibliotecă a stolnicului Constantin Cantacuzino a fost găzduită tot aici, dar nici din aceasta n-au mai rămas prea multe file. Ni le-am putut închipui, pentru câteva clipe, ascultând Bach, Boccherini, Beethoven, Enescu, Ligeti, Prokofiev și Bridge, interpretați cu măiestrie de Francesco Ionașcu, Christian Naș, Răzvan Popovici și Marcin Sieniawski, în ordinea notelor de pe portativ.  Iar „Salut d’amour” al lui Edward Elgar, bisat în crama conacului în clinchetul paharelor cu vin bun, ne-a încântat și nu ne-am putut stăpâni gândul că viața la conac trebuie să fi avut farmecul ei!

Picture2