Acasă la Kir Avramidi

Dobrogea a fost și este ceva special: n-am o explicație anume pentru ce mă atrage la ea și nici de ce mă bucur întotdeauna când o revăd. Când se ivește dealul de deasupra Dunării, la Cernavodă, pare să fie intrarea în altă țară! Aveam regretul că n-am explorat-o în adâncurile ei niciodată așa că spre sfârșit de iunie am pornit spre Somova cu entuziasmul dat de bucuria deja anticipată a întâlnirii.

Așteptam mult plat și și mai mult praf, drumuri desfundate si…iar mult praf. Dar am dat de șosele bune, dealuri, văi și alte dealuri, toate neașteptat de verzi! Să tot conduci de plăcere!

Capidava, pe care o mai văzusem acum cinci ani, e în șantier. Vechea fortăreață romană, apoi bizantină, e în plină resturare, urmând să le amintească vizitatorilor despre faima imperiilor care au stăpânit și controlat Dunărea și de aici.

Și la Saraiu ne-am împiedicat de ceva😊. De măgărușul proțăpit în mijlocul drumului și bătând hotărât cu copita în asfalt într-un fel de „ai cui mai sunteți și voi și ce căutați pe aici?”, sub privirile plictisit-confuze ale colegilor de păscut la marginea drumului… N-am avut reacție nici măcar de-o poză… de, ardeleni neaoși… și când ne-am dezmeticit, calul… ăăă, pardon, măgărușul, plecase.

Cam pe la cea mai bună oră de siesta am ajuns și la Tulcea, unde am tras acasă la kir Avramidi, cea mai frumoasă casă din oraș încă de la momentul când a fost ridicată și neîntrecută până azi!

Povestea ei începe pe la 1890, când Alexe Avramide, deja un prosper om de afaceri, tocmește meșteri italieni pentru a clădi un adevărat palat pe locul cumpărat în buricul târgului, vizavi de biserica Sf. Nicolae, catedrala ortodoxă a orașului, pe cea mai bună stradă, atunci cu același nume ca al bisericii, astăzi Progresului poate și pentru că istoriei îi place foarte mult să fie ironică.

Banii n-au fost o problemă pentru tânărul ajuns, prin 1870, pe malul Dunării tocmai din capitala Epirului, Ioannina. Grecul sau albanezul (sau evreul?) Avramide (sau Avramidis?) – aici lucrurile nu-s chiar lămurite, a avut curajul să-și lase orașul natal, să bată 1200 și un pic de kilometri pentru a se angaja băiat bun la toate în prăvălia unuia dintre cei mai bogați negustori din Tulcea! Surprinzător și nu prea. S-o fi dus vorba despre Comisia Europeană a Dunării și mărfurile cărate de vapoarele Donaudampfschifffahrtsgesellschaft sau DDSG, rost de mare prosperitate într-un oraș în care încăpeau români, turci, greci, bulgari, evrei, ruși, armeni sau tătari, care creștea ca-n povești!

Kir Avramidi a furat nu numai meserie, ci și inima Elvirei Șnaidt, fiica patronului, cu care s-a căsătorit, au avut o familie frumoasă și au adunat o avere tot mai mare din comerțul cu grâne, transportul de mărfuri, fabrica de cherestea, morile și proprietățile agricole.

Casa Avramide astăzi

La fel ca și familia, casa a fost în bună stare până la instalarea comunismului, când a trecut din proprietatea “exploatatorilor” în mâinile poporului chiar dacă, de cele mai multe ori, poporul habar n-a avut, dar nici n-a avut nimic împotrivă!

Golită sistematic de piesele de mobilier, operele de artă dar și decorațiunile interioare și exterioare, a devenit sediu pentru Comitetul Democratic Grec (1944), Muzeul Delta Dunării (1949) și Inspectoratul Școlar al Județului  Tulcea (1952-1953). După cum ne-a spus gazda amabilă întâlnită în actualul muzeu, parte a Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean, doar lampionul de deasupra ușii de intrare a mai rămas din tot ce s-a găsit cândva în acest veritabil palat…

După renovarea recentă, care i-a redat frumusețea și a reînviat și o notă din farmecul vremurilor de altă dată, la demisol a funcționat Art Cafe Casa Avramide, o cafenea în care tulcenii, mai ales cei tineri, să se bucure de manifestări culturale, ateliere de creație, cercuri literare, expoziții sau spectacole de teatru. Până anul trecut când, aproape ca toate lucrurile bune de pe la noi, s-a închis! Și cât am fi savurat acum o cafea alături de prăjitura preferată a lui Kir Avramidi, chiar la el acasă!

Dacă drumul vă poartă prin Tulcea, nu ocoliți Casa Avramide!

Să mai spunem că am aflat despre povestea ei și a familiei în proprietatea căreia a fost de pe blogul scriitorului Nicolae C. Ariton, de profesie tulcean, ale cărui postări, dar și cărți, sunt pline de lucruri interesante despre un loc care, pentru cei mai mulți dintre noi, este doar poarta de intrare în Delta Dunării…